Generalităţi: Gramatică: Substantivul

Substantivul denumeşte obiecte în sens foarte larg, adică fiinţe, lucruri, fenomene, acţiuni, stări, însuşiri (altfel spus, obiecte ale cunoaşterii). Are categorii gramaticale de gen, număr şi caz. În propoziţie, poate îndeplini funcţiile de subiect, nume predicativ, atribut, apoziţie, complement, element predicativ suplimentar, sau poate fi echivalentul unei propoziţii sau fraze.

Orice substantiv poate primi un adjectiv, deoarece orice obiect poate avea o însuşire. Acest fapt constituie un mijloc de control pentru a nu fi confundat un substantiv care denumeşte o însuşire sau o acţiune cu un adjectiv sau cu un verb.

Valoarea de substantiv a unui cuvânt poate fi indicată şi de faptul că este determinat de un numeral sau poate primi un numeral. Dar numerale nu pot primi decât substantivele care arată obiecte numărabile.