Engleză: Gramatică: Verbe noţionale - Concordanța timpurilor

Corespondența sau concordanța timpurilor (sequence of tenses) se referă la faptul că timpurile verbale folosite de vorbitor într-o propoziție secundară, subordonată propoziției regente, sunt întotdeauna condiționate de aceasta din urmă, în sensul unui raport logic gramatical.

Raportul amintit trebuie să fie logic, adică să țină cont de înlănțuirea faptelor din perspectivă cronologică. De asemenea, raportul logic trebuie să fie și gramatical, adică să fie exprimat prin forme gramaticale adecvate, respectiv prin timpurile verbale care îndeplinesc funcțiile cerute de logica frazei.

Sistemul corespondenței timpurilor din limba engleză diferă considerabil de cel din limba română, fiind mult mai strict, ceea ce constituie un avertisment împotriva transpunerilor mecanice dintr-o limbă în alta.

La baza regulilor de corespondența timpurilor stau câteva principii generale:

  1. un timp prezent din principală/regentă poate fi urmat de orice timp verbal cerut de logica enunțului:
    • Tom knows that Mary has sent the letter.
    • I know they came yesterday.
    • They know he will conduct the concert tonight.
  2. un timp trecut este urmat de un alt timp trecut:
    • Tom knew (that) Mary had sent the letter.
    • We knew (that) they were away.
    • He knew (that) she would help him.
  3. un timp viitor, de un timp prezent:
    • I shall inform him that I need his report tomorrow.

Abaterile și nuanțările sunt însă numeroase.

Excepții de la regulile corespondenței timpurilor:

După un verb la un timp trecut în principală (preterit sau mai-mult-ca-perfectul):

  1. în propozițiile secundare ce exprimă un adevăr general sau un adevăr considerat absolut se folosește timpul prezent:
    • The pupils didn’t know that water freezes at 0 degrees Celsius.
    • We were told that Shakespeare is the greatest English writer.
    • The pupils were taught that English is an analytical language.
  2. în unele propoziții comparative se folosește orice timp, în funcție de intenția vorbitorului:
    • Diana spoke English better last year than she does now.
  3. în propozițiile relative se folosește orice timp, în funcție de intenția vorbitorului:
    • Mary met the man who will lead the searching party.
  4. în propozițiile cauzale se folosește orice timp, în funcție de intenția vorbitorului :
    • I didn’t call him because I shall meet him tonight.
  5. în stilul jurnalistic se poate folosi viitorul:
    • The delegate said that he will not participate in the aft ernoon debates.

I. Concordanța timpurilor în propoziția completivă

I. După un timp prezent (prezentul sau perfectul prezent indicativ) în regentă, verbul din completivă este condiționat exclusiv de intenția vorbitorului:

  • I think that it is no distance to the post office.
  • I hear that he will return tomorrow.
  • I know you were there.

Pentru a exprima o acțiune trecută față de prezentul din principală, în completivă se pot folosi perfectul prezent, preteritul sau subjonctivul analitic urmat de infinitivul perfect, care subliniază sentimentul exprimat de verbul din principal:

  • I am sorry that you have misunderstood me/that you misunderstood me/that you should have misunderstood me.

În ceea ce privește situațiile care cer subjonctivul, se observă că:

  1. dacă verbul din regentă la timpul prezent exprimă cererea, insistența sau recomandarea (order, give orders, insist, ask, demand, require, propose, suggest, recommend, agree, arrange), atunci verbul din completivă este la subjonctivul prezent, forma analitică:
    • He demands that new solutions should be sought.
    • I insist that you should write more carefully. (În variantă americană a limbii engleze se prefer subjonctivul prezent sintetic: He demands that new solutions be sought.)
  2. dacă verbul la prezent din principală exprimă un sentiment (regret, be sorry/ surprised/astonished/amazed/disappointed), verbul din secundară este fie la prezentul indicativ, fie la prezentul subjonctiv analitic, acesta din urmă accentuând sentimentul exprimat de verbul din principală:
    • I am sorry that you misunderstand me/that you should misunderstand me.
  3. verbul wish la prezentul indicativ în principală este urmat în secundară de:
    • subjonctivul trecut pentru a exprima posibilitatea realizării în viitor a unei dorințe. (De remarcat că în română wish se redă prin condiționalul prezent):
      • I wish I met him. Aș dori să-l cunosc.
      • She wishes she were with us. Ar vrea să fie cu noi.
    • would la toate persoanele pentru a reda ideea că săvârșirea acțiunii exprimate de verb depinde de subiectul propoziției completive, iar dorința exprimată de wish devine rugăminte:
      • I wish you would come too. Aș vrea să vii și tu.
    • mai-mult-ca-perfect pentru a exprima regretul față de o acțiune nerealizată în trecut:
      • I wish you had come too. Păcat că n-ai venit și tu.

II. După un verb la timpul viitor în principală, verbul propoziției completive este condiționat logic:

  • I shall try to describe what I saw there.
  • I shall only tell you what I know.
  • We shall not forget how we had been treated there.

Pentru a reda ideea de viitor în secundară, se folosește prezentul:

  • I shall tell you about what I find there. Îți voi relata despre cele ce voi constata acolo.

III. După un timp trecut (preterit sau mai-mult-ca-perfectul) în principală, există trei situații:

  1. atunci când acțiunea verbului din principală este simultană cu cea a verbului din secundară, în secundara completivă vom folosi preteritul:
    • I did not know you were there. Nu știamești aici. (În această situație, echivalentul românesc din completivă este prezentul)
  2. atunci când acțiunea verbului din principală este posterioară celei din secundară, în secundara completivă vom folosi mai-mult-ca-perfectul:
    • He said that he had made up his mind. A spuss-a hotărât.(În această situație, echivalentul românesc din completivă este, de obicei, perfectul compus.)
  3. atunci când acțiunea verbului din principală este anterioară celei din secundară, în secundara completivă vom folosi viitorul în trecut (Future-in-the-Past):
    • Tom had believed that his rich friends would help him in need. Tom crezuse că bogații lui prieteni îl vor ajuta la nevoie.
    • Didn’t I tell you that I should pay him a visit? Nu ți-am spusam să-i fac o vizită? (În această situație, în română folosim viitorul propriu-zis sau viitorul familiar.)

Atenție! După câte se observă, în română nu există corespondența timpurilor, deci putem folosi un prezent sau un viitor după un trecut.

În concluzie, se observă că, în limba engleză, după un timp trecut în principală, verbele din secundară se modifică conform regulilor pentru vorbirea indirectă:

  • Present Tense devine Past Tense
  • Present Perfect și Past Tense devin Past Perfect
  • Future devine Future in the Past

În ceea ce privește utilizarea subjonctivului, se aplică următoarele reguli:

  1. dacă verbul la trecut din principală exprimă cererea, insistența sau recomandarea, verbul din completivă este la subjonctivul prezent analitic:
    • The doctor insisted that I should stop smoking.
  2. dacă verbul la trecut din principală exprimă un sentiment, verbul din completivă poate fi:
    • la subjonctivul prezent analitic pentru a exprima simultaneitatea:
      • I was sorry that he should act like that. Mi-a părut rău că procedează astfel.
    • la subjonctivul prezent analitic urmat de infinitivul perfect pentru a exprima anterioritatea:
      • I was sorry that he should have acted like that. Mi-a părut rău că a procedat astfel.
  3. verbul wish la trecut în regentă este urmat în completivă de:
    • subjonctivul trecut pentru a exprima posibilitatea realizării în viitor a unei dorințe:
      • I wished I met him. Aș fi vrut să-l cunosc.
    • subjonctivul mai-mult-ca-perfect pentru a exprima regretul față de o acțiune nerealizată în trecut:
      • I wished you had come too. Mi-a părut rău că nu ai venit și tu.

Se observă că echivalentul românesc al preteritului verbului wish din principală este condiționalul trecut.

II. Concordanța timpurilor în propoziția subiectivă

I. După un timp prezent în regentă, verbul propoziției subiective este condiționat logic:

  • It is certain that Tom was there/had been there/will be there.
  • Este sigur că Tom a fost acolo/fusese acolo/va fi acolo.

În ceea ce privește situațiile care cer subjonctivul, se observă că:

  1. după expresiile verbale impersonale it is necessary/important/advisable/desirable/meet and proper/better/inevitable/strange/surprising/annoying, propoziția subiectivă, introdusă prin that, are verbul la subjonctivul prezent analitic la toate persoanele:
    • It is better that she should not insist.
    • It is important that they should be announced. (În varianta americană a limbii engleze se preferă subjonctivul prezent sintetic: It is natural that the fog be lifted by noon.)
  2. după expresiile it is possible/probable, verbul din propoziția subiectivă este la subjonctivul prezent analitic cu may/might, dar la forma interogativă se folosește should:
    • It is possible that he may come tomorrow.
    • Is it possible that he should come tomorrow?
  3. pentru exprimarea anteriorității se folosește subjonctivul prezent analitic plus infinitivul perfect:
    • It is strange that he should not have accepted your invitation.

II. După un trecut în regentă, verbul propoziției subiective este condiționat astfel:

  1. pentru a exprima simultaneitatea, el este la preterit:
    • It was certain that he worked well. Era sigur că lucrează bine.
  2. pentru a exprima anterioritatea, este la mai-mult-ca-perfect:
    • It was certain that he had worked well. Era sigur că a lucrat bine.
  3. pentru a exprima posterioritatea, la viitorul-în-trecut:
    • It was certain that he would work well. Era sigur că va lucra bine.

În situațiile care cer subjonctivul, se observă că:

  1. după expresiile verbale it was necessary/important etc. se folosește subjonctivul prezent analitic:
    • It was necessary that he should act like that.
  2. pentru exprimarea anteriorității, după aceste construcții se folosește subjonctivul prezent analitic urmat de infinitivul perfect:
    • It was strange that he should not have accepted your invitation.

III. Concordanța timpurilor în propoziția circumstanțială de timp

I. O propoziție regentă cu verbul la prezent este rareori însoțită de o circumstanțială de timp. Când se întâmplă totuși acest lucru, în temporală se folosește tot un prezent:

  • When I am tired, I go to bed.

II. Spre deosebire de limba română, după viitorul din principală, în circumstanțiala de timp nu se folosește un timp viitor, ci un timp prezent:

  1. prezentul simplu pentru a exprima simultaneitatea:
    • I shall do it when I can. Am să fac asta când am să pot.
    • We shall speak to them as soon as they return. Vom vorbi cu ei de îndată ce se vor întoarce.
  2. perfectul prezent pentru anterioritate:
    • You will go out when you have finished your homework. Vei ieși după ce-ți termini temele.

Se recomandă atenție la transpunerea dintr-o limbă în alta! Prezentul din temporala englezească se traduce în română prin viitor.

III. Atunci când verbul din regentă este la viitorul-în-trecut, în circumstanțiala de timp se poate observa că:

  1. simultaneitatea se exprimă prin preterit:
    • John said he would come when he could. John a spusva veni când va putea.
  2. anterioritatea se exprimă prin mai-mult-ca-perfect:
    • Tim said he would go to the movies when he had finished reading. Tim a spusse va duce la film după ce va termina de citit.

IV. Atunci când verbul din principală este la trecut, verbul din temporală este la:

  1. preterit pentru a exprima simultaneitatea:
    • I was writing a letter when my friend called me up. Scriam o scrisoare când m-a sunat prietenul meu.
  2. mai-mult-ca-perfect pentru a exprima anterioritatea:
    • I found the book after you had left. Am găsit cartea după ce ai plecat.

V. Concordanța timpurilor în propoziția circumstanțială de scop/finală

Problema corespondenței între timpul din principală și cel din secundară se pune numai dacă cele două subiecte sunt diferite. Altminteri, timpul verbal din finală se transformă într-un infinitiv:

  • They will leave early in order to arrive before noon. Vor pleca devreme ca să ajungă înainte de amiază.

I. Dacă verbul din principală este la prezent, viitor sau imperativ, verbul din finală este la subjonctivul analitic cu may sau la viitorul cu will. În propozițiile negative, se folosește subjonctivul analitic cu should:

  • Write to him at once so that he may take the first plane. Scrie-i imediat, ca să ia primul avion.
  • He is locking the door lest thieves should enter. Încuie ușa ca să nu intre hoții.

II. Dacă verbul din principală este la un timp trecut, verbul din finală este la subjonctivul analitic cu might. În propozițiile negative, se folosește subjonctivul analitic cu should:

  • I gave him my textbook so that he might learn the lesson. I-am dat manualul meu ca să învețe lecția.
  • The plane flew high lest the storm should overtake it.

VI. Concordanța timpurilor în propoziția circumstanțială condițională

I. O regentă cu verbul la prezent sau trecut se asociază rar cu o condițională. Când se întâmplă acest lucru, verbul din secundară este condiționat logic:

  • If Susan is not at home, she must be at work.
  • If Mike left early this morning, he will probably arrive there in time.

II. Viitorul din principală se asociază cu prezentul în condițională pentru a exprima o posibilitate viitoare sau, după cum spun anumite gramatici, o condiție reală (această combinație se numește și condițională de tip 1):

  • I shall speak to him if I see him. Am să vorbesc cu el dacă am să-l văd.
  • We shall go to the seaside provided the weather is fine. Ne vom duce la mare dacă vremea va fi frumoasă.

Atenție! În limba engleză, în propoziția condițională de acest tip nu se folosește niciodată viitorul. În contexte ca:

  1. We shall be delighted if you will come too, will nu exprimă viitorul, ci este un verb modal cu sensul a vrea
  2. I don't know if he will come, will se poate folosi pentru că propoziția secundară este completivă directă, nu condițională.

Se observă că prezentul din condiționala englezească se traduce în română prin viitor.

III. Viitorul din principală se asociază cu prezentul, perfectul prezent sau cu un timp trecut pentru a arăta anterioritatea condiției:

  • If he is still there, he will get it hot. Dacă mai e acolo o s-o pățească.
  • Nobody will blame you if you have forgotten the the authors’ name. Nimeni n-o să se supere dacă ai uitat numele autorilor.

IV. Imperativul din principală se asociază cu formele verbale din condițională în același mod ca viitorul:

  • If you meet him, tell him to come back at once.

V. Atunci când verbul din regentă este la viitorul-în-trecut, în condițională se va folosi:

  1. preteritul pentru simultaneitate:
    • He said he would come if he could. A spus că va veni dacă va putea.
  2. mai-mult-ca-perfectul pentru anterioritate:
    • He said he would come if he had finished reading. A spus că va veni dacă va termina de scris.

VI. Condiționalul prezent din regentă se asociază cu preteritul în condițională pentru a exprima simultaneitatea în perspectiva unei posibilități mai vagi decât cea redată de prezent sau, după cum spun anumite gramatici, o condiție ireală prezentă sau viitoare (această combinație se numește și condițională de tip 2):

  • If Jane knew him better, she should speak to him. Dacă Jane l-ar cunoaște mai bine, ar vorbi cu el.
  • Would you help me if I asked you to? M-ai ajuta dacă te-aș ruga?
  • If I were you, I should buy that coat. Dacă aș fi în locul tău, aș cumpăra haina aceea.

VII. Condiționalul prezent din regentă se poate asocia cu mai-mult-ca-perfectul în condițională pentru a exprima anterioritatea:

  • If I had received the novel in time, I should be reading it now. Dacă aș fi primit romanul la timp, acum l-aș citi.

VIII. Condiționalul trecut din principală se asociază cu mai-mult-ca-perfectul în condițională pentru a exprima simultaneitatea în perspectiva unei acțiuni nerealizate sau, după cum spun anumite gramatici, o condiție ireală în trecut (această combinație se numește și condițională de tip 3):

  • He could have been one of the greatest political leaders if he had not died at so early an age. Ar fi putut fi unul dintre cei mai mari lideri politici dacă nu ar fi murit atât de tânăr.
  • I should have been late if I had not left in time. Aș fi întârziat dacă nu aș fi plecat la timp.

Atenție! În limba engleză, în propozițiile condiționale de tipul 2 și 3 nu se folosește niciodată condiționalul, spre deosebire de limba română.

Propozițiile cu verbul la indicativ din preajma condiționalelor de tipul 2 și 3 trebuie să respecte și ele regulile de concordanța timpurilor:

  • I should understand if you told me what you wanted/who you were/where you had been. Aș înțelege dacă mi-ai spune ce vrei/cine ești/unde ai fost.
  • I should have understood if you had told me where you had been/what you would do. Aș fi înțeles dacă mi-ai fi spus unde ai fost/ce vei face.

După un verb trecut în principală, condiționala de tip 1 se transformă în tipul 2, pe când condiționalele de tipul 2 și 3 rămân neschimbate:

Tipul 1:

  • I shall come if I have time.
  • She said she would come if she had time.

Tipul 2:

  • I should come if I had time.
  • She said she would come if she had time.

Tipul 3:

  • I should have come if I had had time.
  • She said she would have come if she had had time.

VII. Concordanța timpurilor în propoziția circumstanțială comparativă

Verbul din secundara comparativă este condiționat logic de cel din principală. Însă, atunci când în ambele propoziții apare structura the + comparativ, viitorul din secundară se înlocuiește cu prezentul:

  • The more time you spend in the open air, the sooner you will recover. Cu cât vei petrece mai mult timp în aer liber, cu atât mai iute te vei însănătoși.

Comparativele introduse de as if și as though se supun următoarelor reguli:

  1. după timpurile prezent și preterit din principală, se folosește subjonctivul trecut pentru simultaneitate:
    • He speaks English as if he were an Englishman. Vorbește englezește de parcă ar fi englez.
  2. după aceleași timpuri de mai sus se folosește mai-mult-ca-perfectul pentru anterioritate:
    • He spoke English as if he had been born and bred in England. Vorbește englezește de parcă s-ar fi născut și ar fi fost crescut în Anglia.

În celelalte propoziții secundare, verbele sunt condiționate logic de cele din principală.